Sfanta si Marea Miercuri celebreaza interioritatea iubirii umane in Hristos, dovedita paradigmatic in evenimentul ungerii Lui de catre femeia pacatoasa. In adancurile  simtirii de Hristos, iubirea jertfelnica este o profetie a mortii Lui mantuitoare. Hristos nu judeca inainte de a ajuta si nu mustra inainte de vindeca prin mangaiere. Infinitatea cunoasterii Lui se vadeste prin dorinta de mangaiere si vederea iubirii ascunse a omului cazut. Dumnezeu nu vede doar pacatul - asa cum vad oamenii - ci si sfasierea launtrica si neputinta ridicarii, dorul dupa "Mirul Vietii”.
 
Femeia pacatoasa, in  inexplicabilul gestului ei de iubire si pocainta, covarseste hotarele timpului si prooroceste factual ingroparea lui Hristos. Iubirea biruie toate frontierele necesitatii creaturale si vede si lucreaza dincolo de mormant, smulgand din moarte nu numai sufletul catre care se indreapta, ci si sufletul care o simte: "Doamne, femeia cea cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta…”. Iubirea femeii pacatoase este o inviere ascunsa in inima mortii, iar plansul ei este izvorator de pocainta si de mangaiere: "Fericiti cei de plang, ca aceia se vor mangaia” (Matei 5, 4): "Pacatoasa a venit la Tine, varsand mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, si s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul cel greu (duhoarea) al rautatilor.  Plangerea  care  este  anticipare  a mortii lui Hristos pe Cruce este, asadar, icoana antropologica a plansului intregii naturi pentru despartirea de Izvorul indurarilor prin pacatul omenesc, revolta si  suspinul creatiei pentru robia omului care se hraneste cu moarte: "Mai mult decat desfranata facand faradelege, ploi de lacrimi nicidecum nu }i-am adus, Bunule; dar cu tacere rugandu-ma, cad catre Tine, sarutand cu dragoste preacuratele Tale picioare”. 
 
Miercurea cea Scumpa este deopotriva ziua intristarii pentru vinderea lui Dumnezeu pe treizeci de arginti de catre Iuda. Aceasta intristare a intregii umanitati eclesiale este perpetuata in fiecare zi de miercuri de peste an in care se posteste pentru amintirea liturgica a vinderii lui Hristos de catre ucenicul cel viclean. În aceasta zi, Biserica aminteste si despre permanenta ispita a omului cazut de-a inlocui sau de a vinde pe Dumnezeu pentru bani sau bunuri materiale. Aceasta vindere este esenta pacatului: idolatria omului pentru cele trecatoare, puse ilegitim si blasfem in locul lui Dumnezeu, care devine ucidere de sine prin moartea cea vesnica pe care o aduce sufletului. Biserica aminteste asadar de mortalitatea tuturor celor din aceasta lume si de valoarea infinita si unica a sufletului: "O, iubirea ta de arginti  cea orbitoare, neimpacatule, din care ai luat uitare de cele ce ai invatat! Ca nici toata lumea nu este de un pret cu sufletul, si din deznadejde te-ai sugrumat, insuti spanzurandu-te, vanzatorule”.
 
Patimirile lui Hristos sunt judecata lumii acesteia, momentul suprem si critic de adeverire a interioritatii sufletului si momentul suprem al caderii si ridicarii umanitatii personale: "Cand pacatoasa aducea mirul, atunci s-a inteles ucenicul cu cei fara de lege. Aceea se bucura turnand mirul cel de mult pret, iar el se grabea sa vanda pe Cel fara de pret; aceea a cunoscut pe Stapanul; iar acesta se despartea de Stapanul; aceea se mantuia, iar Iuda se facea rob vrajmasului. Rea este lenevirea, mare este pocainta”. 
 
Pr. Asist. Dr. Ioan Valentin ISTRATI
 
Extras din studiul  TRIODUL - TEMPORALITATE ASCETICA, INTOARCERE AXIOLOGICA SI PROOROCIE ESHATOLOGICA