Sfanta Evanghelie, pe care o ascultam in aceasta Duminica, ne spune ca Mantuitorul plecase din Iudeea si se afla in hotarele Iudeii, dincolo de Iordan (Matei XIX, 1). In preajma Lui, multime de barbati, femei, copii. Le vindeca bolnavii, le raspunde la intrebari. Atunci, fariseii Il ispitesc, zicandu-I: Se cuvine, oare, omului sa-si lase femeia sa, pentru orice pricina? Raspunzand, Domnul a zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Si adauga Mantuitorul: Deci, ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta. (Matei XIX, 4-6) Mantuitorul arata astfel chipul divin al unitatii sotului si sotiei adancind taina si zicand: nu mai sunt doi, ci un trup (vs.6). La intampinarea fariseilor ca, totusi, Moise a poruncit sa-i dea sotiei carte de despartire si sa o lase (vs.7, cf. Deuteronom XXIV, 1), Mantuitorul da acest raspuns intemeietor: Pentru invartosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise sa lasati pe femeile voastre, dar din inceput nu a fost asa. Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter (Matei XIX, 8-9). Unitatea sot-sotie este asadar indisolubila, de nedesfacut, purtand pecetea unitatii divine.
 
Ascultand un asemenea cuvant, luminos si datator de mangaiere, femeile, mamele de fata isi aduc copiii la Iisus sa-i binecuvanteze. Insasi prezenta copiilor era pentru toti dovada unitatii harice dintre sot si sotie. In copil se adevereste taria neclintita a cuvantului dumnezeiesc: ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta. (Matei XIX, 6) Poti imparti orice in caz de divort, numai copilul nu poate fi impartit; din aceasta unitate sfanta nu se mai poate smulge nici tatal, nici mama. In rodul lor, cei doi raman una pe veci si despartirea poarta judecata si osanda vesnica. - Acum, copiii se grabeau spre Domnul. Ucenicii ii cearta. Iisus insa le spune: Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor. Si punandu-Si mainile peste ei, S-a dus de acolo (Matei XIX, 13-15). Prezenta lui Iisus atragea, indeosebi pe cei nevinovati. Nu-i silea. Nevinovatia Lui chema nevinovatia lor si nevinovatia lor ii mana spre Izvorul ei.
 
Cu aceasta am ajuns la cuvantul Sfintei Evanghelii de astazi: Si, iata, venind un tanar la El, I-a zis: Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica? (Matei XIX, 16). - Dupa mame, copii, vine si un tanar. Martor la cele petrecute, tanarul este sincer framantat de intrebarile esentiale ale vietii pe care si le pune sufletul omenesc, mai ales la aceasta varsta. Sfantul Evanghelist Marcu arata ca el alergand la Iisus, a si ingenuncheat inaintea Lui. Raspunsul Mantuitorului, insa, uimeste: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat unul Dumnezeu (Matei XIX, 17). Nu era Mantuitorul bun? Tocmai El, de Care fuge raul chiar si la pomenirea numelui Lui? El, Care daruieste sanatate bolnavilor, paine celor flamanzi, viata celor care au si murit. Doar El este singurul indreptatit sa intrebe: Cine poate gasi pacat in Mine? (Ioan VIII, 46). Dar, talcul raspunsului Sau se afla mult mai adanc. Tanarul cauta acest raspuns esential de la Iisus, ca de la un invatator oarecare. Domnul, insa, ii descopera si ne descopera ca Bun si Izvorul binelui este Unul Dumnezeu. 
 
Oamenii au incercat de atatea ori in istorie, de la ispita lui Lucifer din Eden, prin gustarea "din pomul cunostintei binelui si raului” (Facerea III, 6) sa decida ei si sa se instituie drept factori hotaratori ai "binelui si raului”. Urmarea a fost faramitarea unitatii umane si moartea. De aceea, cand Mantuitorul spune: Bun este numai Unul Dumnezeu (Matei XIX, 17), ne arata ca viata nu este cu putinta decat in comuniunea cereasca cu Izvorul vietii, cu Cel absolut bun si Unul. Cat de adevarata este spusa celor vechi: "Cate capete, atatea pareri”, ba chiar in acelasi cap, puzderie de pareri ce se contrazic. Despartiti de Dumnezeu - Tatal Domnului nostru Iisus Hristos - pierdem si viata si unitatea in Bine, Adevar si Iubire. Pe masura ce creste egoismul tot mai individualist, creslte si faramitarea lumii, se inmultesc si suferintele. Si, dimpotriva, cu cat cineva e mai aproape de bunatatea divina, descoperita in Hristos, devine mai bun. Sa ne gandim doar la zilele din urma, de grave calamitati, cand in suferinta ne-am redescoperit unitatea in iubire divina.
 
Mai departe, Iisus spune tanarului: de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile. Tanarul intreaba: Care? Mantuitorul raspunde simplu, aducandu-i aminte de poruncile, deodata, vechi si mereu actuale: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Matei XIX, 17-19). Mantuitorul nu mai repeta primele patru porunci ale Decalogului (Iesirea XX, 2-11), care il aseaza pe om in fata lui Dumnezeu, pentru ca tanarul credea si se inchina lui Dumnezeu. I le spune insa pe celelalte, in care stau fata in fata om cu om. Iar noi, oamenii, am ajuns sa ne si ucidem unii pe altii. Si intelegem noi, oare, ca atunci cand cineva ucide pe semenul sau, el ucide mai intai viata in el insusi? In acest adanc inteles, Mantuitorul dezvaluie ca poruncile au fost date mai ales pentru a opri distrugerea vietii. Fiecare dintre poruncile dumnezeiesti este o "doctorie” pentru apararea si pastrarea vietii. Oare, o mama, cand ucide pruncul in sanul ei, intelege ca ucide in ea constiinta de maica a vietii? La fel si atunci cand cineva isi ucide fratele... Precum si celelalte porunci - sa nu desfranezi, sa nu furi, sa nu minti... - toate indreapta privirile spre pazirea vietii. Si inca la radacina ei duhovniceasca, pentru ca acolo a aparut, mai intai, moartea. Adam a murit mai intai duhovniceste, spiritual, si apoi cu trupul, cand moartea, prin patimi, a ajuns in trup. In acest inteles curat al cuvantului dumnezeiesc invata rugaciunea Bisericii: "Pune in noi si frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului calcand, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre buna-placerea Ta...”.
 
Atunci tanarul a zis: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste? - Implinea el cu adevarat poruncile divine daca simtea ca-i lipseste ceva esential: legatura cu Izvorul vietii? Nu cumva le implinea el doar dupa litera si nu dupa Duh? Nu cumva socotea el „poruncile” ca si multi dintre noi, o ramasita depasita a trecutului? Dar e de ajuns sa ne intrebam: am dus noi la plinatate fie si una macar dintre ele? Am ajuns noi bunaoara sa nu mai ucidem? Si mai adanc: voia, cuvantul lui Dumnezeu ramane in veci (I Petru I, 23). A trai in voia lui Dumnezeu inseamna a trai in timpul lui Dumnezeu, „nici in urma, nici inainte fata de epoca Lui, ci la ora lui Dumnezeu, caci nu exista anotimp pentru eternitate”.
 
Totusi, in raspunsul lui, resimti la tanar si chemarea spre o treapta mai inalta a vietii. De aceea Domnul ii raspunde: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi. (Matei XIX, 21) - Domnul ii arata aceasta cale. A urmat-o? Precum citim: auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii (vs. 22). - Tristetea ii dezvaluia rana lui launtrica: pe de o parte suspinul, dorul de viata il mistuia; pe de alta parte, avutia acestei lumi il tinea legat.
 
Dar, despre ultima parte a acestei Sfinte Evanghelii, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va fi cuvantul la Duminica a XXX-a dupa Rusalii, cand intalnirea Domnului cu tanarul bogat se reciteste si dupa Sfantul Evanghelist Luca (XVIII, 18-30).
 
Acum sa culegem, odata mai mult, rodul vietii din cele asculate ca un inceput de urcus duhovnicesc: de la pazirea poruncilor, spre desavarsirea in Hristos. Si sa cugetam: Tanarul se departa trist de Mantuitorul, caci avea multe avutii si multe ganduri. Iar Iisus, privind la el cu dragoste (Marcu X, 21), il chema duhovniceste. - Cum raspundem noi astazi la chemarea iubirii lui Iisus?
 
Parintele Constantin Galeriu