Biserica Ortodoxa se afla astazi, 19 aprilie 2014, in Sfanta si Marea Sambata cand praznuim ingroparea dumnezeiasca si trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica. Prezentand semnificatiile acestei zile din Saptamana Patimilor, sinaxarul rezuma continutul Prohodului Domnului si al cantarilor randuite pentru Vecernia aceleiasi zile, savarsita sambata dimineata impreuna cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare: "Cele patruzeci de zile ale Postului Mare intrec pe celelalte zile; iar mai mare decat acestea este saptamana cea mare; si iarasi mai mare decat saptamana mare este aceasta Sfanta si Mare Sambata.

Se numeste saptamana mare nu pentru ca zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru ca in ea s-au savarsit si mai cu seama azi, minunile mari si mai presus de fire si faptele neobisnuite ale Mantuitorului nostru. Caci dupa cum la intaia facere a lumii, Dumnezeu, savarsind toate lucrurile, si in urma in ziua a sasea a creat pe om, faptura cea mai de seama, iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui si a sfintit ziua, numind-o Sambata, care se talcuieste odihna, tot asa si la facerea lumii celei spirituale, savarsind toate in chipul cel mai bun, in ziua a sasea a creat din nou pe omul stricat si innoindu-l iarasi prin Crucea cea de viata purtatoare S-a odihnit inca o data cu o odihna desavarsita, de toate lucrurile Lui, dormind un somn datator de viata si mantuitor. Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant, iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara si in iad.

Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si l-a dat in mainile Tatalui. Tot Tatalui i-a dat si propriul Sau sange, fara sa-I fie cerut; iar sangele Lui a fost pret de rascumparare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost tinut in iad ca sufletele celorlalti sfinti. Cum putea, oare, sa fie tinut odata ce n-avea asupra Lui, ca ceilalti drepti, nimic din blestemul stramosesc? Dar nici dusmanul nostru, diavolul, n-a luat sangele prin care am fost rascumparati, cu toate ca noi eram in stapanirea lui.

Cum putea, oare, sa ia sangele lui din alta parte decat de la Dumnezeu? Dar, oare, talharul de diavol putea sa-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeste in mormant si cu Dumnezeirea, care era strans unita cu trupul. A fost impreuna cu talharul in rai; a fost si in iad, dupa cum s-a spus, impreuna cu sufletul Lui indumnezeit. Intr-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatal, imparatind impreuna cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic in mormant, dupa cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit si stricaciune, adica despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciune in intelesul unei putreziri a trupului si o nimicire desavarsita a madularelor. Iar Iosif, coborand de pe Cruce sfantul trup al Domnului, l-a inmormantat intr-un mormant nou, punand o piatra foarte mare la intrarea mormantului.

Intr-adevar, iudeii s-au dus Vineri la Pilat si i-au spus: „Ne-am adus aminte ca inselatorul Acela a spus pe cand traia, ca dupa trei zile Se va scula. Ni se pare ca este bine ca prin puterea ta sa poruncesti sa se intareasca mormantul cu ostasi”. Daca este un inselator, pentru ce, iudeilor, I-ati ascultat cu ravna cuvintele Lui pe cand traia? Dar cand a spus Hristos: „Ma voi scula?”. Poate ca iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negresit ei sunt fara de judecata cand cer sa fie intarit mormantul ca sa nu se fure cumva trupul. O, cat sunt de lipsiti de judecata! Nu stiau ca ceea ce faceau in sprijinul lor o faceau impotriva lor! Pilat le-a ingaduit, iar ei, impreuna cu o ceata de ostasi, au intarit mormantul si l-au si pecetluit. Si s-a facut asta pentru a nu se pune la indoiala Invierea Domnului, o data ce era straina si paza si pecetea. Dar deodata iadul se cutremura, cand simte puterea Domnului, dand dupa putina vreme afara, din pricina inghitirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare si din capul unghiului, si pe cei ce-i mancase si-i tinea din veac in pantece. Cu pogorarea Ta nespusa, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, Amin!”
("Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS 1999)

Sursa: basilica.ro